(copy 2)
Programul ERASMUS+ al Uniunii Europene: noi oportunităţi pentru USARB
În data de 5 noiembrie 2014, ora 12.40, în Sala Senatului Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi a avut loc Seminarul Informativ ,,Programul ERASMUS+ al Uniunii Europene (învăţământul superior)” susţinut de Prof. Valentin Arion şi Cristina GHERMAN, Oficiul Naţional ERASMUS+.
Agenda seminarului a fost axată pe abordarea următoarelor subiecte:
- programul Erasmus+ al UE: un nou apel;
- prioritățile naţionale în domeniul învățământului superior;
- mobilitatea academică internaţională;
- proiecte comune de masterat şi mobilitatea de masterat;
- consolidarea capacităţilor în învăţământul superior;
- pregătirea unei bune propuneri de proiect;
- programul Jean Monnet;
- alte activităţi în cadrul programului Erasmus+ (PIC, Acorduri instituționale, Youth in Action).
Paticipanţii la seminar au primit un set de informaţii despre programul ERASMUS+ al Uniunii Europene.
Erasmus+ este un nou program al UE pentru Educație, Formare, Tineret și Sport preconizat pentru perioada 2014-2020.
Programul Erasmus+ are drept scop creșterea competențelor și a șanselor de angajare, precum și modernizarea activităţilor ce ţin de Educație, Formare și Tineret.
Erasmus+ va oferi oportunități pentru peste 4 milioane de Europeni pentru a studia, a se forma, câștiga experiență de muncă și de voluntariat în străinătate. În afară de acordarea de granturi pentru persoanele fizice, Erasmus+ va sprijini parteneriate transfrontaliere între instituţiile educaționale, de formare și tineret şi organizații pentru a încuraja cooperarea și pentru a apropia domeniul educației de cel economic.
Acesta va sprijini, de asemenea, eforturile naționale de modernizare a sistemelor de educație, formare și tineret. În domeniul sportului, va fi un sprijin pentru proiectele naţionale și transfrontaliere.
Erasmus+ reunește șapte programe existente ale UE în domeniile educație, formării și tineretului; pentru prima dată, să oferă sprijin pentru domeniul Sport. Erasmus+, ca un program integrat, cu reguli de finanțare simplificate, oferă mai multe oportunități de cooperare; acesta este mai ușor de accesat decât programele predecesoare.
Pozele de la eveniment pot fi vizualizate aici.
Pentru mai multe detalii aici.