(copy 2)
O NOUĂ APARIȚIE EDITORIALĂ: ”Gheorghe Mustea și lumea muzicii sale” semnată de Ion Gagim
„Ascultând glasul muzicii descoperă- ți capul, căci stai la o masă cu zeii”.
Grigore Vieru
„Muzica ne este dată pentru a vedea invizibilul și a auzi inaudiabilul”.
George Bălan
Pe cît de firești și indiscutabile par a fi la o analiză superficială aceste maxime, pe atît de dificile se prezintă, în contextul unei comunicări adevărate cu arta muzicală ori a pătrunderii în creația marilor reprezentanți ai acestei arte.
Prin volumul său Gheorghe Mustea și lumea muzicii sale, muzicolog, filosof, academician, un îndrăgostit definitiv de Muzică, Ion Gagim inițiază pe cei dornici de a se desăvârși cultural și spiritual în creația compozitorului național contemporan „din interiorul ei, de pe pozițiile sonorităților pe care ea le emană, ale lumii imaginilor pe care ele o exprimă, ale ideilor, trăirilor pe care le codifică în aceste sonorități și pe care conștiința muzicală a ascultătorului le decodifică în mod miraculos, pe planul inconștientului” (Ion Gagim).
Un motiv însemnat pentru apariția volumului însoțit de un CD cu creațiile selecte ale maestrului Gheorghe Mustea l-a constituit necesitatea stringentă de a descoperi valorile create de marii noștri comtemporani, de a trasa direcția de cunoaștere și asimilare veridică a acestora. În acest context mesajul cărții profesorului Ion Gagim este foarte însemnat: Geniul creează în speranța că opera sa va fi nu doar un obiect de „cunoaștere” (ca informație), dar și de „imprimare” de cărte acei cărora ea le este adresată.
Întreg discursul susținut pe paginile cărții Gheorghe Mustea și lumea muzicii sale, semnată de Ion Gagim, străbate mesajul autorului, care privește creația compozitorului ca o „relație a muzicianului cu muzica de tip existențial. Or, a savura arta ca amator este una, a-ți face arta profesie este alta, și cu totul alta este a-ți fi arta soartă. În concepția noastră, Gheorghe Mustea stă față în față cu muzica anume sub acest aspect, existențial. Prin această abordare transpersonală a creației unui compozitor nu că s-ar pierde eu-l său, specificul și originalitatea creației sale, după cum ar părea la prima vedere. Dimpotrivă, abia la acest nivel poți intui și conceptualiza adevărata valoare a operei sale”.
Tatiana Bularga, doctor în pedagogie, conferențiar universitar