31.10.2017 12:23 Category: Evenimente






Zilele culturii și a artei franceze se desfășoară la Universitatea din Bălți

La Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB) se desfășoară Zilele culturii și artei franceze cu participarea Orchestrei de muzică tradițională a Conservatorului din Nevers (Franța).

Zilele culturii și artei franceze la USARB au fost lansate la 30 octombrie, în holul Bibliotecii Științifice a Universității bălțene, cu un scurt recital de muzică de cameră, susținut de un cvartet format din profesori de la Colegiul de muzică și pedagogie muzicală din Bălți.

USARB va organiza și găzdui, în comun cu oaspeții francezi, profesorii și discipolii câtorva colegii din Bălți, mese rotunde, ateliere de creație, ateliere de discuții și dezbateri, precum și spectacole de muzică și dans.

Zilele culturii și artei franceze la USARB se desfășoară între 30 octombrie și 2 noiembrie.

La 31 octombrie, Orchestra de muzică tradițională din Nevers susține un Concert de muzică și dans tradițional francez. La 1 noiembrie, va avea loc un „Dialog muzical”, un florilegiu din melodii populare susținut de orchestra „Alunelu” de la Universitatea din Bălți și un „Bal cu muzică și dans tradițional francez” susținut de Orchestra de muzică tradițională din Nevers. La 2 noiembrie, printre acțiunile organizate, va avea loc un master-class cu genericul „Dansul tradițional francez”.

Conf. univ. dr. în științe Marina Morari, spune că activitățile din cadrul Zilelor culturii și artei franceze la Universitatea din Bălți urmăresc să pună accentul pe comunicarea prin artă, astfel ca să fie dezvoltată inteligență spirituală – un nou termen pe care îl studiază și promovează cercetătorii în arte.  

Zilele culturii și artei franceze la Universitatea din Bălți se desfășoară în cadrul proiectului „Integrarea teoretico-metodologică a domeniilor de educație artistică din perspectiva formării inteligenței spirituale a personalității”, care este coordonat de conf. univ. dr. în științe Marina Morari de la Catedra de Arte și Educație artistică a Facultății de Științe ale Educației, Psihologie și Arte.

Evenimentele din cadrul Zilelor culturii și artei franceze la USARB sunt desfășurate de Universitatea din Bălți în parteneriat cu Orchestra de muzică tradițională de la Conservatorul Nevers din Franța; Liceul teoretic republican „Ion Creangă”; Colegiul de muzică și pedagogie din Bălți, precum și de alte instituții din localitate.

  • Fotografii de la inaugurarea Zilelor culturii și artei franceze la USARB – aici.