21.11.2017 09:41 Category: Evenimente






Training la Biblioteca Științifică a USARB cu participarea unor experți europeni

Un training pe tema culturii informaţiei şi a abilităţilor de cercetare s-a desfășurat, la 20 noiembrie a.c., la Biblioteca Ştiinţifică a Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi (USARB).

Activitatea a fost parte a proiectului internaţional „Servicii de suport pentru rețeaua de biblioteci: modernizarea bibliotecilor în Armenia, Republica Moldova şi Belarus prin dezvoltarea personalului bibliotecar şi reformarea bibliotecilor. Proiectul este derulat prin Programul Erasmus+ Capacity Building in the Field of Higher education (CBHE) / Consolidarea capacităților în domeniul învățământului superior (2015 – 2018).

Experţii europeni, Jerald Cavanagh și Padraig Kirby, ambii de la Limerick Institute of Technology din Irlanda, i-au familiarizat pe participanții la training lor cu scopurile monitorizării activităților din proiect.

În deschiderea trainingului, prorectorul pentru relații internaționale al USARB, conf. univ., dr. Nelli Amarfii-Railean, s-a referit la importanţa proiectelor internaționale pentru dezvoltarea competenţelor bibliotecarilor.

Directoarea BŞ a USARB, Elena Harconița, a prezentat obiectivele generale şi specifice, pachetele de lucru, modulele şi realizările BŞ USARB în cadrul proiectului nominalizat.

În cadrul trainingului au fost promovate temele: „Standardele internaţionale ale culturii informaţiei” (Elena Harconița, directoare a BŞ); „Instrumente de căutare a informaţiilor pentru studii şi cercetare. Discuţii de consolidare a cunoştinţelor” (Mihaela Staver, bibliotecar principal); „LibUnivCatalog - Catalog partajat a 7 biblioteci universitare din R. Moldova pe platforma ExLibris Primo” (Aculina Mihaluța, director adjunct); „Managementul referinţelor bibliografice. Software de gestiune a referinţelor bibliografice” (Anna Nagherneac, şef serviciu Informare şi cercetare bibliografică).

Experţii europeni au apreciat prestația trainerilor, subliniind profesionalismul bibliotecarilor bălțeni, care au demonstrat cunoştinţe bune în domeniul culturii informaţiei. După cum a observat Jerald Cavanagh, trainingul a fost ca o „perfuzie benefică” pentru el și colegul său, recunoscând că au rămas plăcut surprinşi de fidelitatea şi dedicația bibliotecarilor de la USARB faţă de munca lor.

Fotografii – aici.