14.07.2017 17:07 Category: Evenimente, Relații internaționale






Sprijin american pentru USARB 

Gavin D. Piercy, atașat pentru Cultură, și Irina Colin, specialist în afaceri Culturale ale Ambasadei SUA la Chișinău, au vizitat, la 14 iulie a.c., Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB), unde au făcut un schimb de opinii cu administrația instituției asupra unor noi abordări de colaborare.

Între altele, Gavin D. Piercy a anunțat că SUA au selectat un nou profesor de limba engleză pentru USRAB, acesta urmând să activeze pe durata anului de studii 2017-2018. 

Precizăm că, recent, la USARB, și-au încheiat activitatea profesorii de limba engleză din SUA, Nathan Willian Meyer și Melissa Herman. 

Alexxa Houk, profesoara care urmează să vină la Universitatea din Bălți, va oferi suport și instruire profesorilor universitari. Se va implica în activități extracurriculare și va promova cultura americană în mediul universitar bălțean. Alexxa Houk a absolvit Universitatea din New York, cunoaște limbile rusă, spaniolă, franceză și germană. A avut experiență didactică în Rusia, Cehia, Canada, Franța și Argentina. 

Rectorul USARB, prof. univ., dr. hab., Ion Gagim, a mulțumit oaspeților de la Ambasada americană pentru sprijinul constat de care se bucură Universitatea din partea SUA, pentru faptul că mai mulți reprezentanți ai Universității au participat în diferite proiecte și programe de schimb, susținute de Guvernul american. Rectorul Ion Gagim și-a exprimat speranța că o eventuală participare a Agenției SUA de Dezvoltare Internațională (USAID) în proiectul ce-și propune crearea Centrului de inovare, dezvoltare și transfer tehnologic în cadrul USARB va avea genera rezultate benefice pentru regiune de nord a țării.