07.05.2014 12:34 Category: Avize

Se anunţă susţinerea tezei de doctor în științe pedagogice

Pretendent  - POPA Ștefan

Conducător științific – PATRAȘCU Dumitru

Consultant ştiinţific – SIMAC Ana

Consiliul ştiinţific specializat D 35 532.02 – 01 la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți

Tema tezei Metodologia studierii formei şi a spaţiului la specialitatea Design Interior (învăţământul preuniversitar)

Specialitatea – 532.02. Didactica școlară (arte plastice)

                                                       Data – 16 mai 2014

                                                       Ora 15.00

                                                       Local - Biblioteca Științifică Universitară, sala de conferințe

Principalele rezultate ştiinţifice la tema tezei ale autorului sunt reflectate în 15 publicaţii de autor. Articolele ştiinţifice în reviste ştiinţifice de profil:

  1. Popa Ş. Rolul şi eficienţa metodei Proiectul în evaluarea performanţelor elevilor în cadrul disciplinei Proiectarea artistică a spaţiului interior. În: Rev. Didactica Pro, 2012, nr. 2-3 (72-73) iunie, pp.77-81.
  2. Popa Ş. Studierea cromaticii și contribuția aceteia la dezvoltarea profesionalismului viitorului designer de interior. În: Probleme actuale ale științelor umanistice, UPS, ”I. Creangă”, 2009, vol. VIII, pp. 283-288
  3. Popa Ş. Abordări conceptuale a relației ”spațiu-formă-timp” în Arhitectură și Design Interior. În: Arta și Tradiția în Europa, Iași, Romania, 2012, pp.177-183.
  4. Popa Ş. Meaning in Interior Design. În: Rev. Artă și educație artistică, 2013, Nr.1(21), pp.68-73

Rezumatul tezei

1. Problematica abordată se referă la teoria și metodologia instruirii (educația artistică-plastică) cu referință la dezvoltarea competenței spațial-artistice ca acțiune de reglare a procesului educațional din perspectiva asigurării calităţii educaţiei. Scopul cercetării constă în stabilirea reperelor teoretice și elaborarea metodologiei la specialitatea Design interior în vederea formării/dezvoltării la elevii din învățământul preuniversitar a competenței spațial-artistice.

2. Conţinutul de bază al tezei este expus în 144 de pagini text și cuprinde: introducere, 3 capitole, concluzii generale şi recomandări, bibliografie.

În Introducere sunt argumentate actualitatea şi importanţa problemei abordate, scopul şi obiectivele tezei, noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute; importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării; aprobarea rezultatelor; sumarul compartimentelor tezei

În Capitolul 1, Integralitatea teoriei și practicii educaționale în designul interior sunt examinate şi sistematizate în evoluție comparativ-istorică și interdisciplinară ideile, conceptele, principiile şi teoriile despre concepţia spaţiului de la sf. sec. XIX – începutul sec. XX.

În Capitolul 2, Studiul formei și a spațiului în designul interior se abordează diverse concepții ale spațiului interior (filosofic, estetic, praxiologic), sunt sistematizate/structurate categoriile fundamentale ale studiului formei și a spațiului în designul interior.

În Capitolul 3, Validarea experimentală a metodologiei studierii designului interior, sunt prezentate: referenţialul de evaluare a CSA - descriptorii de performanţă; metodologia proiectării artistice a spațiului interior prin aplicarea Modelului MPSFSI, experimentul pedagogic, sunt inventariate, analizate și interpretate datele experimentului.

 3. Principalele rezultate obținute atestă, că Metodologia modelizată teoretic și aplicată experimental în cadrul disciplinei Proiectarea artistică a spațiului interior contribuie la eficientizarea formării/dezvoltării competenței spațial-artistice a elevilor, a percepției, imaginației și gândirii spațiale divergente și creatoare, a capacităților generale și speciale de creație ale acestora. Ei manifestă cunoștințe și aptitudini atât teoretice, cât și practice în domeniu. Utilizarea descriptorilor de performanță în evaluarea CSA a elevilor și a celorlalte achiziții profesionale stimulează schimbarea accentului evaluării de pe conținuturi pe competențe, atitudini, trăsături caracteriale și comportamente specifice designerului de interior. Extinderile metodologiei predării/studierii formei și a spațiului și în cadrul altor discipline a demonstrat că aceasta deține un potențial pedagogic general, special și particular, apt să acopere un areal amplu al formării profesionale inițiale în artele plastice și design.