05.09.2017 15:28 Category: Evenimente, Relații internaționale






Monica Babuc se declară sigură că Moldova va reuși să adere la UE


Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, s-a arătat sigură la Bălți că Republica Moldova va deveni parte a marii familii europene. 

„Sunt sigură că obiectivul nostru major – aderarea la Uniunea Europeană – se va produce cu siguranță”, a declarat Monica Babuc, la 4 septembrie a.c., în fața studenților Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, într-o festivitate prilejuită de inaugurarea noului an universitar.

„Republica Moldova este eminamente un stat european din punct de vedere istoric, geografic, psihologic, dacă vreți. Și acolo vom fi.”, a punctat Monica Babuc.

Ministrul Educației, Culturii și Cercetării a declarat la Bălți că apropierea de UE va „schimba la față” viața în Moldova, așa cum s-a întâmplat în multe state post-socialiste din Europa de Est.

Monica Babuc s-a numărat printre invitații speciali ai Festivității de inaugurare la Bălți a anului universitar 2017-2018. Evenimentul a fost organizat de Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți și s-a desfășurat în sala mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Bălți.