22.08.2017 15:19 Category: Noutati







În curând ar putea fi dat startul lucrărilor pentru crearea Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic de la USARB


Aspecte tehnice ale proiectului pentru crearea Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic (CITTT) în cadrul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB) au fost discutate la o ședință de lucru, în data de 22 august, de către factori decizionali ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, rectoratul USARB, ai Î.S. „Urbanproiect”, ai Agenției de Dezvoltare Regională „Nord” și Proiectului de Competitivitate din Moldova – contractor al USAID.

 

Ședința a fost organizată la USARB în contextul reconfigurării proiectului, prin redarea unei noi filozofii arhitecturale viitorului Centru, dar și creșterii numărului de donatori financiari ai proiectului. Amintim că, recent, Ambasada Suediei la Chișinău și Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și-au manifestat deschiderea să participe, alături de Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR), la finanțarea proiectului de la Universitatea din Bălți.

 

Viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Ion Stratulat, a punctat în cadrul ședinței că părțile angajate în realizarea proiectului trebuie, în termenii restrânși, să elaboreze o foaie de parcurs a acțiunilor ce urmează a fi realizare, precum și a unui Caiet de sarcini, care ar urma să fie aprobat de instituțiile de resort ale statului. Caietul de sarcini ar urma să fie definitivat până la sfârșitul acestei săptămâni și dezbătut, până la finele lunii august, de către experții antrenați în proiect.

 

De asemenea, participanții la discuții au căzut de acord asupra faptului că aspectele tehnice pentru realizarea proiectului urmează să fie definitivate în termeni restrânși pentru a se reuși valorificarea primei tranșe a surselor acordate de FNDR. 

 

Participanții la ședință au inspectat sediul viitorului Centru de Inovare și Transfer Tehnologic.

 

Valoarea totală a proiectului pentru crearea Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic în cadrul USARB se cifrează, la această etapă, la 11.770.990 de lei. Pentru lucrările din acest an, FNDR a prevăzut suma de 6 mil. de lei. Urmează a fi definitivate aspectele participației USAID și a Ambasadei Suediei în Moldova la realizarea proiectului. Experții Proiectului de Competitivitate din Moldova deja au realizat un concept arhitectural pentru viitorul CITT, care însă urmează a fi dezbătut și aprobat de instituțiile de profil.

 

Precizăm că, ieri, șefa Misiunii USAID, Karen Hilliard și Thomas Alveteg, prim secretar al Ambasadei Suediei în Moldova, precum și Doina Nistor, director de proiect în cadrul Proiectului de Competitivitate din Republica Moldova, au avut la USARB o ședință de documentare în contextul proiectului.

 

Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic urmează să fie amplasat în câteva blocuri nefinisate ale Universității din Bălți. Viitorul Centru urmează să devină o platformă de interconexiune dintre Universitatea din Bălți – respectiv dintre știință și cercetare – și mediul de afaceri din regiunea de nord, care numără mai bine de o treime din populația Republicii Moldova.

 

Foto de la eveniment - aici