15.03.2015 19:53 Category: Evenimente

GIRLS WORK IT. Anita Borg Birthday Celebration 2015 la USARB

 

În data de 14 martie 2015, ora 09.00, în Sala Senatului Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi a avut loc atelierul GIRS WORK IT. Anita Borg Birthday Celebration 2015. Publicul ţintă l-au constituit doamnele şi domnişoarele care asigură formarea în IT în USARB, în sistemul preuniversitar şi formare vocaţională din mun. Bălţi, studente, eleve, doamne din diverse companii IT.

 

Atelierul s-a axat pe prezentarea Anitei Borg, combaterea stereotipurilor şi promovarea istoriilor de succes cu privire la implicarea femeilor în IT, oportunitățile de finanțare pentru femei în domeniul tehnologiei informației, explorarea reţelei de femei-specialişti IT din mun. Bălţi.

 

Anita Borg a trăit 54 de ani, s-a născut în Chicago pe 17.01.1949 și a decedat pe 6.04.2003 în California. A fost o mare informaticiană care a fondat Institutul pentru Femei și Tehnologie (în prezent the Anita Borg Institute for Women and Technology) și the Grace Hopper Celebration of Women in Computing. Este cunoscută pentru crearea listelor de adrese Systers. Capacitatea ei de a asocia competența tehnică și viziunea neobosită, a inspirat, a motivat și a determinat femeile să adopte tehnologia în loc să o evite sau să o ignore.

 

S-a discutat şi despre ce inseamna o cariera in informatica, ce se poate studia, ce posibilitati există in timpul facultăţii (inclusiv burse, mobilităţi) şi dupa facultate; oportunitati de finantare şi implicare pentru femei in IT.

 

Discursurile au fost susţinute de  Valentina PRIŢCAN, prorector pentru Activitate ştiinţifică şi Relaţii internaţionale; Ecaterina OSOIANU, masteranda in anul intii, USARB; Corina NEGARĂ, doctor în pedagogie, lector superior; Adela GOREA, master în informatică, lector universitar; Mircea PETIC, doctor în informatică, lector superior;

Participanţii la eveniment s-au implicat activ în discuţii, şi-au prezentat cariera IT, au făcut schimb de experienţe.

 

Organizatorii evenimentului:

  • Corina FORĂSCU, dr., conf. univ., Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi;
  • Valentina PRIŢCAN, prorector pentru Activitate ştiinţifică şi Relaţii internaţionale, USARB;
  • Ecaterina OSOIANU, masteranda in anul intii, USARB;
  • Mircea PETIC, doctor în informatică, lector superior, USARB;

 

Aducem mulţumiri Nadejdei PAPAZEAN pentru munca de voluntariat depusă.

 

Atelierul GIRS WORK  IT. Anita Borg Birthday Celebration 2015 produs la USARB s-a încadrat în seria de evenimente mondiale şi a beneficiat de finantarea Google.

 

Pozele de la eveniment pot fi vizualizate aici.