FESTIVITATEA DE PREMIERE ŞEF DE PROMOŢIE-2014
În data de 20 iunie 2014, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi a premiat cei mai buni absolvenţi – şefii de promoţie-2014:
Facultatea de Litere – Alina Cojocari;
Facultatea de Ştiinţe Reale, Economice şi ale Mediului – Irina Pleşco;
Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Arte – Iulia Zaharco;
Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale – Vlada Porcescu şi
Colegiul Pedagogic Ion Creangă – Ludmila Donţu.
Evenimentul a debutat cu intonarea imnului de Stat Limba noastră şi a imnului studenţilor Gaudeamus igitur. După discursul dlui. prim-prorector, Alexandru Balanici, care a venit cu un mesaj de felicitare din partea Administraţiei Universităţii, dl. prorector Gheorghe Neagu a dat citire ordinelor de conferire a titlului de Şef de promoţie şi, respectiv, de premiere a acestora. Fiecare dintre şefii de promoţie a primit cîte o diplomă şi un premiu din partea Universităţii, după care au ţinut discursuri emoţionante de mulţumire la adresa cadrelor didactice, a bibliotecarilor, a părinţilor. Şi părinţii şefilor de promoţie au fost menţionaţi, la fel, cu cîte o diplomă şi flori din partea Administraţiei Universităţii, în semn de mulţumire pentru succesele obţinute de copiii lor. În calitate de sponsori pentru cei mai buni absolvenţi ai promoţiei 2014 s-au oferit cu plăcere: Moldova Agroindbank, S.R.L.Lido-Lux, Fundaţia Hyperion din România, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord, Asociaţia Pedagogilor din mun. Bălţi etc. Atmosfera a fost completată de numerele muzicale în interpretarea studenţilor de la Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Arte.
Mai multe detalii aici.