05.09.2012 10:17 Category: Avize

Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi

anunţă concursul pentru admiterea la studiile de doctorat

(cu finanţare de la buget şi în bază de contract)

pentru anul universitar 2012 – 2013

           

 

            Admiterea se va efectua conform prevederilor Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea doctoratului aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 173 din 18 februarie 2008 şi Acordul de parteneriat între Guvern şi Academia de Ştiinţe a Moldovei pentru anii 2009-2012 (Hotărîrea Guvernului nr. 648 din 26 august 2011).

 

Actele necesare pentru admitere:

  • diploma de studii superioare: de licenţă, masterat sau de studii superioare cu suplimentul respectiv (copia legalizată şi originalul). Pentru absolvenţii înmatriculaţi în baza Procesului de la Bologna, diploma de master este obligatorie;
  • la concursul de admitere pot participa candidaţii cu media generală de studii nu mai mică de 8,0 şi nota la examenul de specialitate nu mai mică de 9,0;
  • copia lucrărilor ştiinţifice publicate (a brevetelor de invenţie), cel puţin 2, sau un referat ştiinţific (în volum de 7-10 pagini) cu tema la specialitatea aleasă;
  • extrasul din procesul-verbal al şedinţei Consiliului ştiinţific al facultăţii/instituţiei prin care se confirmă recomandarea candidatului la studii prin doctorat sau recomandări a doi specialişti cu titlu ştiinţific în domeniu;
  • curriculum vitae;
  • copia buletinului de identitate;
  • extrasul legalizat din carnetul de muncă;
  • 3 fotografii 3x4.

 

            La studii de doctorat cu frecvenţă redusă, pot candida numai persoane care activează în instituţiile de învăţămînt sau instituţii din sfera ştiinţei şi inovării.

            Cetăţenii altor state şi apatrizii se înscriu la studii în bază de contract contra plată.

            Admiterea la doctorat se efectuează în baza a 2 examene: la specialitate şi la una din limbile moderne.

            Cererile de admitere la concurs se depun în perioada 6-21 septembrie 2012.

Candidaţii la studii de doctorat pot depune actele pe adresa: str. Puşkin, 38,                 bl 1, Departamentul pentru activitate ştiinţifică; tel: 5-24-91.

Examenele de admitere se vor desfăşura în perioada 02 - 17 octombrie 2012.

Studiile încep la 1 noiembrie 2012.

PLANUL

de admitere la studii de doctorat pentru anul universitar 2012-2013

 

Nr. d/o

Cifrul şi denumirea specialităţii

Doctorat

Postdoctorat

Total

buget

contract

 zi

f/r

f/r

1.

02.00.04 Chimie fizică

-

1

-

-

1

2.

10.01.01 Literatura română

1

-

1

-

2

3.

10.02.01 Limba română

-

1

1

-

2

4.

10.02.03 Limbi slave (Limba rusă)

-

1

1

-

2

5.

10.02.05 Limbi romanice (Limba franceză)

-

1

-

-

1

6.

13.00.02 Teoria şi metodologia instruirii (Educaţie artistică; Informatică)

-

1

-

1

2

7.

13.00.02 Teoria şi metodologia instruirii (Educaţie artistică)

-

-

1

-

1

T o t a l

1

5

4

1

11