18.11.2013 10:07 Category: Evenimente

Administrația Facultății de Drept și Științe Sociale îi felicită pe studenții Marina Moldovan şi Eugen Grădinaru, care au participat, pe data de 14 noiembrie 2013, la concursul interuniversitar „Balul Bobocilor 2013”.

Studenții de la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale a Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi au cîștigat pentru prima dată acest trofeu.

Totodată, dorim să menționăm că este al doilea an consecutiv cînd cei mai buni boboci din toate universităţile Moldovei sînt cei de la USARB.

Miss şi Mister Boboc 2013 sunt studenţii Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Sociale ai Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi.

În Marea Finală s-au prezentat cei mai buni bobocei din 13 instituții superioare de învățămînt.

Bobocii Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Sociale au demonstrat că sunt cei mai talentaţi şi cei mai ingenioşi în cele trei etape ale concursului: mai întîi în semifinala, care a avut loc pe data de 6 noiembrie 2013 – „Miss şi Mister Boboc 2013 – USARB”, unde au participat opt echipe din partea facultăţilor Universităţii de Stat „Alecu Russo”.

În Marea Finală, bobocii au obţinut două titluri – Miss şi Mister Boboc 2013, precum și Miss şi Mister Popularitate 2013- în cadrul concursului de poze de pe site-ul oraganizatorului principal – Consiliul Naţional al Organizaţiilor Studenţeşti din Moldova (www.studentus.md).

Marina şi Eugen au fost lideri şi la acest capitol, obţinînd 398 de like-uri. Pe locul doi şi trei s-au situat respectiv studenţii de la dela USM(cu un 312 voturi) şi USMF (cu 207 voturi).

Evenimentul a început cu un dans comun al concursanţilor, după care au urmat probele concursului: prezentarea echipelor, proba de ingeniozitate, tema de acasă şi proba de dans. Juriul şi publicul au fost impresionaţi de ingeniozitatea şi talentele bobocilor dela Bălţi, punctul culminant al prestaţiei acestora fiind tema de acasa.

Cîştigătorii s-au ales cu premii din partea sponsorilor, printre care figurează: călătoria la munte, două telefoane mobile şi bilete de intrare la patinoarul ICE Bravo.


Mai multe detalii aici.